5 martie, la ora 18, in Carturestiul din Mercy 7

Partizan-invitat: Adriana Babeti. Va mai indoiti ca merita sa veniti? Un antrenament viguros, de zile mari. Punem in bataia pustii cartile lui Orhan Pamuk si extindem discutiile spre zonele dvs de interes.

Ne-am facut deja un cuib pe Internet, respectiv blogul www.grupuldegherilaliterara.wordpress.com. Pregatim asalturi viitoare asupra culturii si actiuni neconventionale de incurajare a cititului (ne gandim chiar sa rechizitionam sloganul fratilor de arme de la Radio Guerrila - “Cine nu citeste e prost!”)

Vineri, 27 februarie, ora 18, Carturesti - Mercy 7

Intr-un trecut indepartat, pelerinajul spre Santiago de Compostela echivala cu o pedeapsa, cu o libertate aparent preferabila temnitei (posibilitatea de a fi ucis pe drum devenea aproape o certitudine inainte de a porni in calatorie).

Acum sa fii pelerin spre Santiago inseamna sa cauti de bunavoie ceva. Ce incape in rucsacul unui pelerin astazi? Ce-si poarta in spate: grijile, nevoia de aventura, cautarile, esecurile, sperantele? Un pelerinaj in 2009 e comparabil ca si miza cu unul de acum 50 de ani?

Despre Santiago si intelesurile unei peregrinari de sute de kilometri pe jos vom vorbi in dezbaterea de la Carturesti, Mercy 7, in 27 februarie (vineri). Ne urnim la ora 18 si ne insotim cu imagini videoproiectate.

Poti sa pornesti la drum cu subiectul unei carti de-a lui Coelho in minte. Sau dintr-o motivatie religioasa puternica. E posibil sa te clinteasca din loc curiozitatea unei aventuri. La fel cum se poate ca pelerinajul sa fie facut in numele altcuiva.

Ramona Venturini, cea care va anima dezbaterea de la Carturesti, a mers spre Santiago pentru ca, spune ea, „m-a chemat”. Nu o data, ci de trei ori consecutiv. „Am vazut ca fiecare om primeste alte lectii, chiar si eu am avut de fiecare data alte lectii. Ar fi de renuntat la mofturi, pretentii, vointa, ego…”, spune Venturini.

A intalnit pe drum un tanar ce purta in spate urna cu cenusa a prietenului ce si-ar fi dorit sa fie pelerin spre Santiago, dar nu a mai apucat, o femeie care spera ca in urma sacrificiului sau fata ei sa se marite, sau cel putin sa inteleaga de ce nu e posibil acest lucru, si multi altii, mai tacuti ori mai locvace.

„Pelerinajul in 2009 este total diferit de acum 50 de ani, fiindca pe vremea lui Franco, pelerinajul a disparut ca manifestare. Adevaratul boom a fost in secolele XI - XIII, cand zilnic la Santiago ajungeau cam 1000 de pelerini din toata Europa. La sfarsitul anilor ‘70 a inceput sa renasca din propria cenusa si in 2007 au ajuns acolo 120 de mii de pelerini din toata lumea - pe jos”, afirma Ramona Venturini.

40 de zile fara celular, fara televizor, fara masina, fara… „Incepi sa simti care este adevaratul tau ritm, incepi sa simti altfel aerul, vantul, cerul, pamantul, oamenii etc. Totul se schimba”, explica Venturini. Pelerinajul spre Santiago nu poate fi privit ca o performanta sportiva, ci ca un drum „de autocunoastere, vindecare si regasire”

Daca vreti sa va alegeti cu o poveste, cu povete sau cu o scoica, incepeti calatoria cu un prim pas in Carturesti.

Sunt carti care nu pot trai singure, istorii comune separate de coperti in chip diferit, intamplari ce se leaga nebanuit, putin intrerupte de puncte ingrosate sau suspensive, capodopere si scrieri modeste care au undeva un spirit pereche. Asa cum exista oameni care se cauta, pesemne vor fi si carti ce umbla prin lume cu certitudinea intalnirii. La Carturesti, in fiecare sambata din saptamana, cartile si oamenii care le stapanesc vor gasi un timp de imprietenire. Pentru ca astfel cartilor sa li se dea o sansa…

Intalniri intre carti cu acelasi suflet sau de stiluri diferite (contrariile se atrag cateodata) vrea sa provoace Carturestiul, in fiecare sambata, de la ora 16. Fara fast ori „(pre)gateala”. Poate veacului de singuratate al lui Marquez i s-a urat de solitudine si accepta in preajma sa o clipa de 1984 din Orwell. Iar in timpul acesta, oamenii atrasi de paginile lor se vor „citi” unul pe altul si-si vor intinde mana (in semn de amicitie). E un program de apropieri intre oameni si carti, intr-o perioada a fugii si indepartarilor.

Pentru cartile care se cauta dar nu ies din casa sambata, am pregatit o condica de iubiri livresti. In ea vor putea fi trecute titluri, mesaje de intampinare si adrese de mail unde pot fi contactate (prin cei ce le au in grija). Mai departe e doar sansa…

Asadar, in ceainariile din Carturesti, incepand cu 17 ianuarie, se intalnesc oameni si carti, cu feţele si copertile la vedere. Ne recunoastem dupa carte?

” Va invitam (pis-pis!) in 9
ianuarie (vineri) 09,
orele 18 fix,
la Carturesti, unde vreo noua
mati cu, in labele-amandoua
din fata, cate-un rosu pix ,
au sa va dea autografe
fara a face, insa, gafe …”
Serban Foarta

Cum ar veni, adica, poftim vineri, 9 ianuarie 2009, ora 18, la libraria Carturesti (str. Mercy, nr. 7), pisicile care stiu sa se comporte cu dichis intr-o ceainarie, imreuna cu stapanii lor, la lansarea cartii “Mic tratat de pisicologie” a lui Serban Foarta.

Maine, joi, 11 decembrie 2008, la ora 18:00, va dam o noua intalnire de seductie anuntata la ceainaria Librariei Carturesti de pe Mercy: o noua sesiune de “Lifting poeziei”.

Poezia lui 2008 seduce ori se duce? Operatie reusita de infrumusetare poetica, in prezenta poetului Eugen Bunaru, intalnirile “Lifting poeziei” va invita sa experimentati ce inseamna scriitura de poezie live.

Da, va invitam sa scriem poezie chiar sus, in ceainarie, in cadrul colorat si plin de vise al Micului Targ de Cadouri Destepte deschis la Carturesti Mercy in aceasta perioada.

Pe maine!

Expozitie de fotografie in scop caritabil la Carturesti Mercy

Bogdan Dinca: „City of Child”

Vernisaj: 18 noiembrie 2008, ora 19:00, Carturesti, Mercy 7

Ne e cam dor de copilarie – de nadragi scurti, hlizeala cu gura pana la urechi, bube in genunchi - un cliseu? Defel. Ne dorim din nou, cu sete, zilele teribile ale copilariei si Bogdan Dinca le-a regasit taman in satul din vecini: mahalalele orasului indian Pune.

Expozitia cu titlul „City of Child” cuprinde 14 imagini ce l-au intampinat pe fotograf in suburbiile de langa Pune si in complexul pentru copii orfani sau abandonati „City of Child” („Orasul copilului”) coordonat de un ONG local, Deep Griha.

Timp de doua saptamani, in luna aprilie a acestui an, Bogdan Dinca a lucrat impreuna cu acest ONG in suburbiile orasului, iar weekend-urile si le-a petrecut in „Orasul copilului”, un loc unde traiesc in jur de 50 de copii. Cei mai multi dintre ei isi duceau viata in mahalalele din Pune si abandonasera scoala, inainte sa ajunga in acest complex, unde primesc hrana si au acces la educatie si ingrijire medicala gratuite.

„«City of Child» e un loc extraordinar. Interactiunea cu copiii a fost foarte naturala si fara niciun fel de probleme legate de culturile diferite din care veneam sau de diferenta de varsta”, povesteste Bogdan Dinca. Au mancat impreuna, s-au jucat impreuna, ei l-au invatat cricket si «marbles», el le-a aratat pe laptop pozele si apoi le-a dus printuri. „Una peste alta, locul ala nu iti aduce aminte ca acei copii sunt orfani sau abandonati, e mai degraba plin de viata, de energie si de optimism”, spune fotograful.

La intoarcerea din India, fotojurnalistul a decis sa organizeze o expozitie cu vanzare, in beneficiul unui copil cu autism pe care l-a cunoscut la o actiune caritabila din Bucuresti. Astfel, toate fondurile stranse din vanzarea imaginilor din expozitia „City of Child” vor fi folosite pentru continuarea tratamentului lui Cosmin, baietelul de 4 ani si jumatate bolnav de autism. Oricine va dori sa achizitioneze un print din expozitia „City of Child” va putea sa il contacteze pe Bogdan Dinca la numarul de telefon sau pe adresa de e-mail ce vor insoti fiecare fotografie expusa.

Va asteptam cu drag la Carturesti. Vom zambi impreuna color si curand, curand de tot, datorita voua, si Cosmin va zambi mult mai mult.

Expozitia „City of Child” va fi deschisa la libraria Carturesti Mercy din Timisoara intre 18 noiembrie si 12 decembrie, la Carturesti Verona din Bucuresti intre 24 noiembrie si 10 decembrie, iar la Cluj intre 6 si 27 ianuarie 2009.

Muzica transformata in fotografie… experiment reusit, marca Renée Renard, un artist cu explozie tarzie, dar puternica.

Teodora Enache, omul si vocea care intregesc un jazz de calitate, e samburele de la care a pornit totul. „Lucrarile sunt un ecou la vocea Teodorei Enache, la starea pe care ti-o da cand o asculti cum canta. O voce atat de calda, incat vibreaza… care aduce lumina, acolo unde e intuneric.

Samanta jazzului, vibratia pura, vocea ca o lava care erupe, aripile care duc catre jazz, rodul care e copt”.

Expozitia de fotografie se asaza bine in Carturestiul de pe Mercy 7 incepand cu 27 octombrie si incita la un exercitiu de sinestezie pana in 17 noiembrie. Renée Renard, omul recuperat de arta din medicina si management, dupa un ocol de 24 de ani, la sfarsitul caruia „am simtit ca eram in sfarsit «acasa»”, va fi in zi de luni, 27 octombrie, de la ora 18, in asteptarea privitorilor si … ascultatorilor.

Isi numeste fotografiile sale „de stare” si se explica: „Majoritatea sunt senine, dar cateodata se intampla si sa fie plumburii… totul depinde de starea mea de spirit din momentul respectiv”.

Imagini pe muzica Teodorei Enache e o lucrare de diploma, notata pe linie cu 10, la sfarsitul studiilor de design multimedia din Facultatea de Arte Timisoara, suspectata ca „pictura fotografiata” si pornita de la o prietenie discret prefigurata:

„Pe Teodora Enache o cunosteam doar din cd-uri si din povestirile entuziasmate ale celor care o ascultasera live. I-am trimis un mail, povestindu-i despre mine (asemanator ei, si drumul meu spre arta a cunoscut o deviere – ea spre matematica, eu spre medicina veterinara), si despre dorinta mea de a gasi “culoarea” vocii ei in lucrarea mea de licenta. Mi-a raspuns cu o promptitudine si cu o caldura care m-au bucurat si onorat nespus.

Au urmat indelungi convorbiri telefonice, in care descopeream, pe langa o voce minunata, un om de o caldura, intelepciune, frumusete si bogatie interioara cum rar se mai intalnesc in ziua de astazi”.

Pentru frumusetea povestirii si a intalnirii, merita ca fraza sa nu fie taiata:

„S-o asculti pe Teodora cantand si mai ales sa comunici cu ea este un eveniment si cu siguranta un sentiment deosebit. Si nu trebuie sa fii sinestezic ca sa simti ca muzica si toata fiinta ei vibreaza. Chiar ea spune ca «jazzul e vibratie pura» si eu nu fac altceva decat sa preiau acea vibratie si s-o transpun in imagine.

Fara sa fiu o mare experta in jazz, cred cu tarie ca e genul de muzica pe care il canti si pe care il intelegi doar cand esti marcat, intr-un fel sau altul, de viata si de intamplari. Este probabil motivul pentru care am inceput sa “simt” jazz-ul abia in ultimii ani. Jazz-ul, la randul sau, marcheaza… te atinge cum putine genuri muzicale o pot face.

Vorbind cu Teodora despre muzica si viata ei, am ajuns, in mod firesc, sa povestim si despre mine. Despre cei 7 ani in care am studiat medicina veterinara, pe care ii consideram “ani pierduti”, pentru ca in timpul acela as fi putut “sa fac arta”.

Si atunci Teodora mi-a spus ceva care mi-a schimbat total perceptia despre rostul fiecarui moment si al fiecarui lucru in viata: «…toate pe care le parcurgem ne implinesc prin natura lectiilor primite si ‘sacul’ numai asa se umple… Si de abia cand rodul e copt, atunci poate fi cules… Niciodata mai devreme… Si cine stie prin ce metode se coace in cazul fiecaruia?».

Din acel moment, elementul care apare cel mai des in lucrarea mea este fructul. Si implicit, motivul copacului. Ambele au aparut in mod firesc, ca intr-o reactie sinestezica”, povesteste Renée Renard.

Ii place lumina la apus, la Sasca Montana („e momentul acela din zi care te face sa te simti fericit fara sa ai un motiv anume”) si de cand a inceput sa lucreze la proiectul cu Teodora Enache – rosul, intunericul: „Toate fotografiile sunt facute din toamna pana in primavara, noaptea, pe ploaie.

Noaptea, culorile au alta intensitate, iar ploaia adauga stralucire si vibratie. Rosul e parca mai dens…. Jazzul vibreaza altfel, noaptea… si te face sa rezonezi mai puternic. Foloseam un timp de expunere lung, numaram secundele in gand si-mi dadeam seama ca 13 secunde trec, cateodata, teribil de greu.

Ploua si mi-era tare frig. Dar descopeream deodata forme ascunse, umbre subtile care modificau forma in totalitate. Cu timpul am invatat sa desenez cu lumina, doar miscand aparatul, de parca as scrie la tabla. Am reusit chiar sa „scriu” litere!”. E uimitoare Renée Renard si are atatea de spus. Veniti luni la Carturesti!

Scurt jurnal de aniversare (editia trecuta) - baloane, povesti frumoase, suflat in lumanari si o urare originala, nascocita de copii, cu ajutor de la povestitor: “A fost cum n-a fost si va fi cum va fi”.

Intalnirea din 31 octombrie sta sub semnul Halloween-ului. Se vor citi povesti infricosatoare, iar in final de seara un concurs de dovleci sculptati si felinare inedite va intregi atmosfera. Asteptam copiii – artisti si nascocirile lor!

Carturesti incepe un experiment in literatura, la capatul caruia sa poata sti daca poezia mai seduce ori se duce!

E vorba de laboratoare de creativitate, randuite sub numele de „Lifting poeziei” si programate de doua ori pe luna, unde poetii de profesie ori ocazie pot incerca sa-i schimbe fata.

Scurtari, lungiri, prelungiri, transformari, inovatii, combinatii sunt ingaduite pentru a reda atractivitatea acestei forme diafane, in trecut iubita cu patima, iar acum abandonata intr-o ingrata nepasare.

Programul nu vrea sa fie o clonare de cenaclu literar, nici un prilej de litanii si discursuri sforaitoare, ci o operatie reusita de infrumusetare poetica.

Primele creioane si pixuri se vor intalni joi, 30 octombrie, la ora 18, in ceainaria librariei din Mercy 7, in prezenta poetului Eugen Bunaru si cu secondarea Elianei Popeti – absolventa de Litere, fara frica de experimente.

Programul are si o addenda: masa poetului. De-acum incolo in ceainaria Carturestiului va exista o masa insemnata care va indemna la scris. In orice zi a saptamanii, cei carora un ceai si inconjurarea de carti le fac bine creativitatii vor fi liberi de orice obligatie sa scrie literatura.

Buna – proasta, istoria literara o va spune. Carturestiul s-ar bucura sa inspire in felul acesta fie doar si un abur de poezie.

Amandoua actiunile nu sunt rezervate unui cerc restrans de alesi, ci sunt deschise larg oricui simte ceva pentru cuvinte.

Un cercetator la Agentia Spatiala Romana, cu un protest inedit indreptat impotriva americanului imbogatit prin vanzarea unor parcele pe Luna, va expune la libraria Carturesti din Iulius Mall fotografii … din Cambodgia.

Alegerea spatiului capturat de fotografie vine dintr-o prezenta in acel loc: „Nu am fost inca pe luna, pe soare, in cosmos”, explica Virgiliu Pop. Fotografia sa e cea a unui calator obisnuit, cu valoare de jurnal si istorica, situata undeva la mijlocul distantei intre fotografia de presa si cea artistica. Vazute ca „o fereastra format A4 intr-o alta regiune a spatiului”, pozele lui Virgiliu Pop se bazeaza pe senzatie, intamplare, ratiune, mai mult decat pe-o anumita tehnica in fotografie.

Expozitia „Cambodgia - lumini si umbre” va ajunge in Carturesti pe 22 august (cu vernisaj la ora 18) si va ramane acolo pana in 5 noiembrie.

„Din respect pentru nenumaratele victime ale comunismului, m-am simtit dator sa fotografiez campurile mortii si celulele de tortura, unde unii oameni au fost ucisi doar pentru ca aveau ochelari, asadar stiau sa citeasca, asadar erau dusmani de clasa”, argumenteaza Virgiliu Pop partea intunecata a expozitiei.

Nu a avut niciun soc cultural in Cambodgia, poate doar unul culinar: „Am fost pregatit inclusiv sa intalnesc vanzatoare ambulante de paianjeni prajiti. Nu am fost insa pregatit sa ii consum”. In fotografie se pozitioneaza ca simplu observator, nimic mai mult, asa cum in cercetare e un tanar briliant, cu un doctorat scotian in derulare sub titlul „Cui apartine luna? Aspecte extraterestre ale dreptului de proprietate funciar si mineral”.