Archive for the ‘Concerte’ Category

Club 30: Haddaway, Horatiu Malaele, Weinberger …

Joi, Aprilie 23rd, 2009

Astăzi a avut loc o micuţă conferinţă de presă organizată de Horace Dejan, pentru a anunţa evenimentele din următoarea perioadă, organizate de Club 30. Primul eveniment este primul concert susţinut în România de către Haddaway. Joi, 30 aprilie, la ora 21, artistul atât de cunoscut prin anii 90, ne va readuce în memorie câteva dintre hiturile sale din perioada în cauză.

Este prima lui călătorie în România şi se speră ca trataţia “regească” să îi deschidă apetitul pentru alte viitoare concerte în ţara noastră. Va fi preluat la ora 12 în ziua concertului de la aeroport cu o limuzină, cazarea se face la Delpack şi masa de prânz va fi servită la Casa cu Flori. Artistul şi-a manifestat deja intenţia de a gusta din preparatele noastre tradiţionale.

Pretenţii prea mari nu sunt, cele tehnice sunt şi ele absolut rezonabile. Se va canta cu negativ şi incinta Club 30 se va transforma în noaptea concertului într-un mare ring de dans. Chiar dacă vor fi şi niste mese plasate, se doreşte ca spectatorii să danseze, pentru că muzica lui Haddaway se pretează la aşa ceva.

Biletul va costa 350 de lei, pentru un adevărat party ce va dura 60 de minute plus bis.

Horace Dejan recunoaşte că a fost un eveniment destul de greu de organizat, mai ales că se lucrează la el de prin decembrie. Aducerea unui asemenea artist pentru prima dată în România nu are cum să fie foarte uşoară.

După seara “dansantă” cu Haddaway, iubitorii de muzică din Timişoara sunt invitaţi la un concert susţinut de A.G. Weinberger în 5 mai. Sloganul întregului turneu este “Vezi muzici ce nu auzi la radio” şi fiecare concert are un “playlist” diferit. Se va cânta într-o formulă de cvartet (A.G. la chitară şi voce, cu 2 basişti şi un percuţionist). Preţul pe bilet va fi undeva la 40 de lei.

De-ale lui Horaţiu” aduce în Club 30 şi teatrul de club cu actorul Horaţiu Mălăele. Nu se cunoaşte încă data precisă a spectacolului, dar va fi undeva înainte de 20 mai. Atunci se pleacă la un turneu “old boys” de tenis in Austria şi actorul şi-a manifestat interesul de a participa.

În perioada 18-20 iunie Club 30 organizează a treia ediţie Streetball Club 30. Numărul de echipe s-a triplat faţă de ediţiile anterioare, ajungând acum la 100. Pentru o promovare şi mai bună va fi invitată din Franţa o echipă de slamdunk. Puya va susţine şi el un concer şi va lansa noul său album.

Undeva prin vară se va trece la o reamenajare a clubului, tot pe ideea de “oldies” şi disco.

Concert de orga

Joi, Martie 26th, 2009

Universitatea de Vest din Timisoara si Facultatea de Muzica va invita marti 31 martie 2009 ora 19 in Aula Magna a Universitatii de Vest Timisoara la un Concert de Orga sustinut de elevii si studentii de la clasa Prof.univ.dr. Felician Rosca.

Programul concertului va cuprinde:

Camelia Partenie

  • Dietrich Buxtehude, Preludiu in Do, BUXKW 137
  • Johhan S. Bach, Coral Kommst du Nun, Jesu, vom Himmel

Minodora Luca, Cristina Struta

  • Wolfgang A. Mozart, Sonatina nr.1, Fa major

Cristina Struta

  • Camile Saint-Saens, Le Cygne

Minodora Luca

  • Eduard Terenyi, Semper felice
  • Hans Martin Limberg, Traumkathedral

Rares Paltinean, Lucian Onita (bas)

  • Arii din G.F.Haendel, Oratoriul Messias

Camelia Partenie, Alecsandra Radu (vioara), Gratiela Macarie (vioara)

Clasa Prof. Dragos Mihailescu (muzica de camera)

  • Joseph Haydn, Sonata in mi bem. Nr.1 (Allegro, Adagio)

Viorel Ciurtin

  • Ovier Messian, L’Ascention, Majeste du Christ

Emanuel Novac, Sceadei Larisa (percutie)

  • Eduard Terenyi, Introducere la Missa “Virgo del Gemtrix”
  • Max Reger, Fantezia si fuga in Do minor, op.19

One Panpipes & Loop Show

Marţi, Martie 17th, 2009

Sambata 21 martie ora 21: 00 va avea loc la Jazz Club Pod 16 Timisoara un concert inedit - One Panpipes & Loop Show - sustinut de artistul Madalin Luca, organizat de catre Asociatia Culturala “Compania D’Arte” si Jazz Club Pod 16.

One Panpipes & Loop Show este un concert in care Madalin Luca experimenteaza imbinarea sunetului natural al naiului cu sonoritati electronice, intr-o maniera ethno – jazzistica, in care improvizatia si imaginatia creatoare a artistului confera unicitate fiecarui moment muzical.

Madalin Luca construieste pas cu pas, in timp real,  liniile ritmice si melodice ale fiecarei melodii, reusind ca intr-un concert sustinut de unul singur sa recreeze o intreaga orchestra. One Panpipes & Loop Show este rezultatul unei constructii muzicale de tipul One Loop Show avand ca instrument central naiul.

Concertul este un experiment, atat datorita utilizarii neconventionale a unor instrumente din lumi diferite, cat si a abordarii unor genuri muzicale antagonice combinandu-le intr-un dialog sonor neasteptat.

Programul concertului cuprinde momente muzicale create in jurul unor piese din genuri muzicale diferite: Caravan – Juan Tizol; Bolero – Maurice Ravel; Alina – Arvo Part & Doina Frunza Verde ca bobu’ & suita lautareasca Ursitoare, ursitoare si Inima cu venin mult; Once Upon A Time In America – Ennio Morricone; Kavaltronik; Bocet; Mocirita cu trifoi; OLTerra; Ciocarlia; Recital de Stiri cu acompaniament de nai.

Pretul unui bilet este 15 RON.

Jam Session Muzicuta

Miercuri, Martie 4th, 2009

Invitaţi: Mircea Chinezon, Dan Petre (Survolaj), Bogy Nagy (Crossroads), Emil Kindlein (Not For Sale), Laci Farcas (Quo Vadis), Tommy Strumberger (Blue Station).

Jam Session Muzicuta
JOI - 12 martie - ora 21:00.

The Vama Show in Timisoara

Miercuri, Februarie 25th, 2009

Vineri, 6 martie de la ora 22, formatia Vama va sustine un concert in Timisoara, in clubul The Note. Show-ul din Timisoara face parte din turneul pe care formatia il va desfasura in luna martie a acestui an in cluburile mari din tara. Turneul va incepe pe 5 martie la Oradea si va continua cu Timisoara, urmand ca formatia sa ajunga si prin Brasov, Cluj si Constanta. Biletele se gasesc in reteaua Diverta si pe ticketpoint.ro

Componenta trupei Vama este urmatoarea: Tudor Chirila – voce, Eugen Caminschi – chitara, Raul Kusak – clape, Lucian (Clopo) Cioarga – tobe, Dan (Prepe) Opris – bass.

Thomas Pandolfi la Timisoara Jazz Festival 2008

Miercuri, Noiembrie 26th, 2008

In deschiderea Festivalului de Jazz Timisoara (28-30noiembrie) vineri incepand cu ora 19.00 va sustine un recital reputatul pianist american Thomas Pandolfi.

Marele artist va prezenta prelucrari ale compozitiilor lui George Gershwin.

Detalii despre evenimente: www.timisoara-jazz.ro

Intre prieteni

Joi, Octombrie 30th, 2008

Între prieteni” este un spectacol pentru toţi cei care iubesc muzica, după o idee de Dana Borteanu, sub coordonarea artistică a Idei Jarcsek-Gaza.

When I need you” (Leo Sayer), “Man, I feel like a woman” (Shania Town), “Mercedes Benz” (Janis Joplin), “Time after time” (Cyndi Lauper), “Crazy little things called love” (Queen), “Everything I do, I do it for you” (Brian Adams, Celine Dion) - sunt doar câteva dintre melodiile care vor fi readuse în prim plan în cadrul acestei seri muzicale.

Cei interesaţi pot rezerva bilete prin Agenţia Teatrului German sau la adresa www.teatrulgerman.ro. Spectacolul va avea loc sâmbăta viitoare, în 8 noiembrie, de la ora 19, la Porto Arte

Program Festivalul de Jazz Timisoara

Vineri, Octombrie 17th, 2008

28 - 30 noiembrie - Sala Colegiului National de Arta ION VIDU

Vineri 28 noiembrie

  • Pedro Negrescu Trio
  • Cristian Soleanu - New York Quartet (Lucian Ban, John Herbert, Erich McPherson)
  • Bobo Stenson Trio (Anders Jormin, Jon Falt)

Sambata 29 noiembrie

  • Misha Alperin (Norvegia)
  • Erlend Krauser Band (Dixi Krauser, Doru Apreotesei, Stefan Eggert)
  • Avishai Cohen Trio (Mark Guiliana, Shai Maestro)
  • Elevation - SUA (Abraham Burton, Lucian Ban, John Herbert, Nasheet Waits)

Duminica 30 noiembrie

  • Nicholas Simion Band (Ryan Cardiaux, Florian Weber, Martin Gjakonovski, Jonas Burgwinkel)
  • Anouar Brahem - Le Voyage Du Sahar. (Francois Couturier, Jean Luis Matinier)
  • Eivin Arset Group (Audun Erlien, Erland Dahlen)
  • Puppini Sisters - Anglia

Prezinta - Florian Lungu
Producator - organizator: Marius Giura, Fundatia Culturala Jazz Banat

FESTIVALUL VINULUI

Marţi, Octombrie 14th, 2008

17 – 19.10.2008 STADIONUL DAN PĂLTINIŞANU

VINERI, 17 OCTOMBRIE 2008

- 17,00 – 21,30

Ansamblurile folclorice “Doina Timişului” – Timişoara “Mărţişorul” – Cluj Napoca Ansamblul “TIMIŞUL” cu participarea soliştilor vocali: CARMEN POPOVICI DUMBRAVĂ, STANA IZBAŞA, DORIANA TALPEŞ, RAMONA ROESCU, PUIU CODREANU, ADRIAN STANCA, ION DRAGOMIR, CORNEL BRICI şi a soliştilor instrumentişti : SORIN DUMBRAVĂ, IONIŢĂ IENEA, CRISTI BĂLTEANU

- 21,30 – 23,00

Formaţiile: PRO DJ, NAPAY KUNA, MIHAI TRĂISTARIU

SÂMBĂTĂ, 18 OCTOMBRIE 2008

- 17,00 – 19,30

Ansamblurile “TIMIŞUL”- tineret şi “Luceafarul” – Vîrşet - Serbia Ansamblul “TIMIŞUL” cu participarea soliştilor vocali: NICOLETA VOICA, LUMINIŢA JUCU, FELICIA STOIAN, MARIA COMAN, DOLORES DONGEA, TIBERIU CEIA şi a soliştilor instrumentişti : FLORE BANICIU, CRISTI MARIAN

- 19,30 – 23,00

Formaţiile: REFLEX, MIRELA IACOB & Friends, VEST, BLUE STATION, FLY PROJECT

DUMINICĂ, 19 OCTOMBRIE 2008

- 17,00 – 20,00

Ansamblul “Hora Timişului şi Ansamblul “TIMIŞUL” cu participarea soliştilor vocali: ANDREEA VOICA, VASILE CONEA, NICU NOVAC, DUMITRU STOICĂNESCU, RAMONA ILIEŞ, CARMEN BIRUESCU, LAZA CNEJEVICI şi a soliştilor instrumentişti : LUCA NOVAC, LIŢĂ BANICIU

- 20,00 – 23,00

Formaţiile: MIRCEA BANICIU, PACIFICA, BLAZZAJ, BEGA BLUES BAND, REGAL PREZINTĂ : DANIELA BĂCILĂ( folclor ) FLORIN MIHOC ( muzică uşoară) În rolul lui BACHUS – actorul EUGEN MOŢĂŢEANU

Mozart in Pestera Romanesti

Vineri, Septembrie 26th, 2008

Concertul anual din Pestera Romanesti va avea loc in 19 octombrie (duminica) in locatia deja cunoscuta.

O reusita traditie banateana lansata in anul 1984 ne aduce in fata celul de-al 24-lea concert speologic in Pestera Romanesti. Acest eveniment cultural unic in tara noastrp a atras din ce in ce mai multi spectatori, care au serbat intr-o singura zi intalnirea omului cu natura si cu cele mai minunate compozitii ale marilor muzicieni ai lumii. Se sarbatoreste toamna de aur din muntii Poiana Rusca, iar cea mai mare pesterp din judetul nostru invie prin luminile, muzica si oamenii atrasi de concert. in acest an programul va fi sustinut de orchestra Filarmonicii Banatul, dirijata de Radu Popa

Dr. Constantin Lupu

Accesul publicului este GRATIS.



�2008-2009 LifeTM.info. Creat de Dojo Design

Organizati un eveniment? Si noi va putem ajuta la promovare. Trimiteti informatiile si o fotografie pe adresa dojodesign@gmail.com si vom publica GRATUIT pe site un articol despre evenimentul dvs.