Concerte şi spectacole pentru timişorenii de toate vârstele, la sfârşitul săptămânii, în Piaţa Unirii. Dimineaţa de sâmbătă va fi dedicată celor mici, care vor putea îl vor putea vedea, de la ora 10.30, pe “Piratul pierde-vară”, o reprezentaţie a trupei de actorie “Bobocii timişeni”.
Seara, de la ora 20.30, va avea loc un concert de muzică simfonică, cu octetul “Cantabile Salon Orchestra”, format din tineri profesionişti ai Operei Naţionale Române Timişoara. Mai târziu, de la ora 21.30, va concerta trupa “Nemez”, din Ungaria. Duminică, de la ora 20.30, pe scena din Piaţa Unirii vor urma cei de la “Quo Vadis”, iar mai apoi, de la 21.30, trupa “Bega Blues Band”. Evenimentele sunt cuprinse în programul cultural “Timişoara - Mica Vienă”, iniţiat de primărie.

July 20th, 2008 at 4:06 pm
foarte bun spectacolul celor mici,am vrea sa-i mai vedem si cu alte ocazii,am auzit ca au o sumedenie de spectacole,bravo lor